IRINA IONESCU, Public Affairs & Communication Manager,  Coca-Cola HBC Romania

Irina Ionescu deţine, din luna mai 2014, funcţia de Public Affairs & Communications Manager Coca-Cola HBC România şi este membru în echipa de Senior Management a companiei.
Cu o experienţă profesională de peste 20 de ani, Irina Ionescu a ocupat, între anii 1996 şi 2007, diverse poziţii în top management-ul The Coca-Cola Company, în departamentele de Marketing şi Corporate Affairs. A avut responsabilităţi la nivel naţional şi regional, ocupându-se de dezvoltarea companiei în opt ţări din regiunea Adriatică şi Balcani. Contribuţia să este recunoscută ca fiind esenţială pentru definirea prezenţei companiei în această zonă a Europei.
Deţine un Master în Inginerie Mecanică la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi un Certificat în Business Administration de la Open University. Între 2007 şi 2014, Irina Ionescu a fondat şi a activat într-o companie specializată în consultanţă în afaceri şi management, precum şi în asistenţă pentru obţinerea de fonduri nerambursabile. Anterior rolurilor sale în Sistemul Coca-Cola, ea a condus şi a dezvoltat departamentul de monitorizare media al AC Nielsen România. Irina şi-a început cariera în 1993 în cadrul companiei R.J.Reynolds, în calitate de coordonator de vânzări.

BOGDANA DIACONU, Public Affairs Specialist, Raiffeisen Bank

În ultimii 6 ani, Bogdana a contribuit la dezvoltarea relaţiei pe care  Raiffeisen Bank o are cu partenerii instituţionali şi de business.

Cariera sa a avut un traseu dinspre consultanţă politică şi marketing electoral (a fost implicată în diverse campanii electorale – locale, parlamentare, prezidenţiale) spre administraţie publică (a fost consilier pe probleme de politică internă în cadrul Administraţiei Prezidenţiale), pentru ca apoi să se orienteze către afacerile publice.

Ea are o Diplomă în Ştiinte Politice, un Master în Relaţii Internaţionale şi studii postunivesitare în Securitate Naţională. Deţine, de asemenea, un Certificat de Practicant în Sustenabilitate (Centre for Sustainability and Excellence (CSE) 2014) şi face parte din Reţeaua Aspen Fellow (Young Leaders Program, Aspen Institute, 2014). Ea este o tânară idealistă ce pune pasiune în munca sa şi foloseşte acest lucru ca pe o oportunitate de a imbunătăţi lumea din jurul său. Îşi găseşte echilibrul în orice activitate petrecută în natură. Prin sport a descoperit cât de uşor este să sprijini şi să te implici în activităţi caritabile şi în susţinerea de cauze sociale. Nu în ultimul rand, îi place să  fie voluntar în programe educaţionale şi sociale.

CĂTĂLINA SECRETEANU, Associate Director Institutional Relations, Sustainalytics Australia

Cătălina face parte din echipa Sustainalytics Institutional Relations, care se concentrează pe cooperarea strânsă cu investitorii pentru a sprijini dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor lor de investiții responsabile.

În 2016 Cătălina s-a transferat de la Londra la Sydney pentru a conduce activitățile de dezvoltare ale Sustainalytics în regiune și pentru a lucra cu clienții Sustainalytics în Australia.

Înainte de relocarea ei la Sydney, Cătălina a fost activă în consolidarea pozitiei Sustainalytics în Marea Britanie, concentrându-se pe dezvoltarea afacerilor şi servicii de consultanță strategică pentru clienţi. În 2013 și 2014, Cătălina a fost votată „Best client relations/sale person for responsible investment” în  urma sondajului The Independent Research in Responsible Investment (IRRI).

Cătălina are o Diplomă de Master în Responsabilitate Socială Corporativă de la Nottingham University Business School și o Diplomă de Licență în Științe Politice de la Universitatea din București. Cătălina vorbește fluent limba engleză, română și franceză, și are competențe de conversație în limba spaniolă.

CĂTĂLIN GHEORGHE, Communication Director, Asociația pentru Relații Comunitare

Cătălin Gheorghe lucrează cu ARC de mai mult de un deceniu. El deține o Diplomă de Studii Postuniversitare în Dezvoltare Socială, de la Metropolitan University din Londra și o Licență în Știința Mediului de la Universitatea din București. Principalele sale domenii de expertiză includ strângerea de fonduri, implicarea companiilor în comunitate și dezvoltarea organizațională.

Recent, Cătălin a coordonat în cadrul ARC programul de asistență destinat ONG-urilor pentru mobilizarea resurselor, prin care se oferă consultanță și training în domeniul de strângere de fonduri și de comunicare; a elaborat inițiative de politici pentru dezvoltarea donaţiilor în scopuri filantropice și a coordonat un studiu care cercetează tendințele filantropice din România.

LEV FEJES, Senior Research Associate, Asociația pentru Relații Comunitare

Lev Fejes s-a alăturat de curând Asociaţiei pentru Relaţii Comunitare în calitate de Senior Research Associate în echipa de CSR. Lev are un Masterat în Managementul Organizațiilor Non-Profit de la Universitatea Babeș-Bolyai și este în prezent doctorand în cadrul „School of Criminal Justice” la Michigan State University. Aria sa de expertiză include strategii de combatere a contrafacerii, comportamentul consumatorului, CSR și politici publice.

El este, de asemenea, cercetator colaborator în cadrul „Center for Anti-Counterfeiting and Product Protection” (Centrul de combatere a contrafacerii și protecția produsului), precum și în cadrul „Program on Police Consolidation and Shared Services” (Programul de Consolidare a Politicilor și Servicii Comune) la Michigan State University, lucrând în paralel la cercetările sale pentru disertație, care analizează explicații potențiale ale consumului voluntar de produse contrafăcute în România, precum și implicațiile pentru companii în lupta împotriva produselor contrafăcute.

TEODORA-ALEXANDRA PĂLĂRIE, Manager Proiecte Managementul Capitalului Natural, ViitorPlus – Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă

Teodora-Alexandra Pălărie a început să studieze şi să aplice principiile dezvoltării durabile în urma cu 22 de ani ca membru al unui Club de Ecologie şi voluntar în programe de mediu. A studiat Economia Mediului la ASE şi a aprofundat tematica sustenabilităţii în cadrul programelor de master şi doctorat din Departamentul de Ecologie Sistemică şi Dezvoltare Durabilă din Universitatea Bucureşti. A co-fondat ViitorPlus – asociaţia de dezvoltare durabilă în 2006 şi coordonează în cadrul acesteia programul Pădurea Copiilor ce vizează combaterea schimbărilor climatice prin împăduriri şi terraformarea comunităţilor din sudul ţării.

ALINA LICIU, Fondator și Managing Partner, The Azores Sustainability&CSR Services

Alina Liciu este Fondator şi Managing Partner al agenţiei The Azores, una dintre principalele companii de consultanţă de sustenabilitate şi CSR, cu o experienţă de 3 ani pe piaţa din România. În această perioadă unul dintre obiectivele strategice ale agenţiei a fost să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu prin studii şi cercetări făcute la nivel naţional. Dintre aceste studii cel mai recent şi totodată cel mai complex a fost „Romania CSR Index”, realizat în premieră în România, care a vizat primele 100 de companii ca cifră de afaceri din ţara noastră şi a evaluat nivelul de transparenţă al acestora privind responsabilitatea socială. Agenţia este totodată specializată în servicii precum conturarea strategiei de CSR, măsurarea impactului social al programelor de CSR şi CSR Branding.

Alina are o experienţă de 6 ani în mediul corporate şi 4 ani în domeniul CSR, în companii multinaţionale precum Procter&Gamble şi Leroy Merlin, fiind expusă unui mediu internaţional de lucru prin colaborarea cu peste 100 de companii străine. Ea are un certificat de la Global Reporting Initiative pentru utilizarea standardului GRI G4, cel mai important standard de raportare de CSR la nivel mondial.

 

 

Un eveniment susţinut de: