Ne apropiem de 2018, anul in care Directiva 2014/95/UE va impune intreprinderilor de interes public cu peste 500 de angajati sa fie transparente cu privire la informatiile nefinanciare din anul 2017. Aceste informatii se refera la aspecte de mediu, sociale și de personal, respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și a dării de mită. In Romania sunt aproape 700 de intreprinderi care vor intra sub incidenta directivei.
Investitorii devin si ei mult mai interesati de impactul social si de mediu al companiilor. Conform Global Sustainable Investment Review 2016, investitiile in companii performante din perspectiva sustenabilitatii au ajuns la valoarea de 22.89 trilioane de dolari la inceputul anului 2016, in comparatie cu 18.28 trilioane de dolari in 2014, o crestere de 25 de procente.
Si in marketing atentia se indreapta spre cum pot brandurile sa fie mai relevante pentru consumatori prin asocierea cu CSR. La festivalul Cannes Lions 2016 campanii precum Brewtroleum, #OptOutside sau McWhopper au fost printre cele mai apreciate de juriu. Acestea au pivotat in jurul ideii de „Purpose” – au pornit cu intentia de a rezolva o problema sociala sau de mediu, s-au distantat de status quo si de mesajele conventionale care sunt doar despre creativitate, si si-au pozitionat brandurile ca „agenti ai sustenabilitatii”.
In acest context ne propunem sa analizam impreuna statusul CSR-ului in Romania si sa recunoastem cele mai performante companii in acest domeniu. In cadrul evenimentului „Best Practices in Romanian CSR” editia a II-a vom disemina rezultatele analizei Romania CSR Index – cea mai importanta analiza despre implicarea companiilor din Romania in domeniul sustenabilitatii. Va invitam sa fiti alaturi de noi la anuntarea rezultatelor si sa aflati mai multe despre strategiile si obiectivele companiilor mari din tara noastra cu privire la impactul social si de mediu.
 



Un eveniment susţinut de: